Curricula acestui program de perfecţionare se concentrează pe soluţionarea modernă a producţiei de īnaltă performanţă prin creşterea nivelului de formare profesională continuă a angajaţilor, respectiv dezvoltarea tuturor unităţilor de competenţă atāt pe verticală (profunzime, intensivitate, creativitate) cāt şi pe orizontală (extensivitate, īnsuşire de noi cunoştinţe şi tehnici). Nivelul īnalt de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe noi ale angajaţilor şi managerilor dezvoltate prin acest program de perfecţionare profesională continuă se va concretiza īn creşterea nivelului calitativ al producţiei şi va influenţa puternic gradul de adaptabilitate al īntreprinderilor la schimbările caracteristicilor  pieţei de materiale şi produse noi, tehnologii şi servicii din ce īn ce mai complexe şi sofisticate.

 

Programul de perfecţionare are la bază experienţa de abordare şi soluţionare a problemelor de producţie, īn termenii analizei structurale, acumulată īn peste 15 ani de activitate, iar tematica abordată are īn vedere:

*      Analiza structurală īn domeniul proiectării asistate de calculator īn contextul utilizării materialelor noi;

*      Structuri de rezistenţă care necesită analiză structurală statică şi dinamică, liniară şi neliniară cu elemente finite (2D; 3D);

*      Modelarea matematică a materialelor noi (compozite, nonmateriale) īn analiza structurală cu utilizare īn construcţia echipamentelor tehnice pentru agricultură şi industria alimentară;

*      Optimizarea construcţiei maşinilor agricole şi a proceselor de lucru ale acestora utilizānd analiza structurală;

*      Investigarea interacţiunilor dintre organele de lucru ale echipamentelor tehnice pentru agricultură şi sol;

*      Utilizarea instrumentelor analizei structurale īn activitatea de testare a echipamentelor tehnice pentru agricultură şi industrie alimentară;

*      Gestionarea bazelor de date folosite īn analiza structurală;

*      Gestionarea arhivei de modele structurale;

 

Procesul de īnvăţare include elemente teoretice şi practice bazate pe:

*      scheme logice, prezentări, dezbateri, discuţii active, studii de caz;

*      sprijinirea şi īncurajarea implicării active a tuturor participanţilor;

*      utilizarea unor exemple practice susţinute de filme şi imagini video;

*      simularea condiţiilor şi proceselor īn scopul identificării variantelor optimizate.

 

Avantajele şi beneficiile participanţilor, absolvenţi ai acestui curs de perfecţionare se concretizează īn :

*      īnsuşirea unui algoritm optim de lucru īn echipă şi comunicare raţională;

*      creşterea nivelului de dezvoltare a abilităţilor profesionale īn utilizarea  software-urilor;

*      perfecţionarea intensivă şi extensivă īn realizarea proiectelor tehnice īn 2D ;    3 D şi analiza cu elemente finite;

*      īmbunătăţirea managementului īn abordarea proiectelor complexe;

*      creşterea capacităţii de a īnţelege şi de a se adapta la sarcinile cerute de angajator īn contextul schimbărilor caracteristicilor de piaţă şi de management strategic;

*      la absolvirea acestui program de perfecţionare, participanţii vor primi un Certificat recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Consiliul Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor, cu rol important īn consolidarea dosarului profesional.

Autorizatie specialist.JPG